Vineri, 4 octombrie

  • Deschiderea standurilor expoziționale cu produse artizanale

    -

  • Nipple's Delight

    -

  • Eating as a form of resistance / Alimentația, ca formă de rezistență

    -

    Timpul este ingredientul căruia îi simțim, defapt, cel mai mult lipsa. Gustul, consistența și aspectul pe care dorim să le regăsim în mâncarea noastră depind toate de și se dezvoltă în timp. Felul în care sunt produse și consumate alimentele ține tot mai puțin cont de acest ingredient. Time is money și nu vrem să investim mai mult time, adică money, nici în producție și nici în consum. Dacă într-adevăr suntem ceea ce mâncăm, atunci ne rămâne tot mai puțin timp. Vă invităm să mâncăm împreună, în cadrul unui proiect performativ, prin care încercăm să căutăm timpul pierdut. Rareș Augustin Crăiuț este un cercetător artistic, interpret, bucătar și actor al societății civile. A studiat teatru la Universitatea Babeș-Bolyai și cercetare artistică la a.pass din Bruxelles. Munca sa este în mare parte legată de alimente și performance cultural, posibilitățile deschise pentru dezvoltarea de noi moduri de a mânca și noi moduri de a percepe alimentele dintr-o perspectivă responsabilă. A fost implicat în mai multe proiecte din Transilvania de dezvoltare a lanțurilor scurte și de consum durabil, precum Slow Food și a participat la organizarea unor evenimente la scară largă pentru promovarea produselor tradiționale și durabile, de recuperare a alimentelor și reducere a risipei alimentare.